Jocuri Noi

Scris de MoniX
Joi, 31 Ianuarie 2008 12:44
gt5-prologue.jpg  Lansarea lui Gran Turismo 5: Prologue, joc disponibil deja în Japonia, a fost programată în America de Nord pe data de 17 aprilie. Producătorii au fixat un preţ de $39.99, promiţând totodată că jocul va fi disponibil atât pe Blu-Ray, cât şi sub formă de download, în PlayStation Store.

  Totuşi, cea mai interesantă parte a comunicării făcute de producători este următoarea: varianta pentru America de Nord va aduce în faţa jucătorilor peste 60 de maşini, o creştere considerabilă faţă de versiunea disponibilă în prezent, care conţine doar 37 de vehicule.

  Celor care vor cumpăra jocul pe Blu-Ray li se va pune la dispoziţie şi un film HD cu secvenţe din culise, care le va permite să-şi facă o imagine mai clară despre eforturile depuse de cei de la Polyphony Digital în construirea jocului. Varianta pentru America de Nord vine şi cu noi îmbunătăţiri: Quick Tune vă va permite să ajustaţi puterea, roţile, suspensiile şi alte funcţii care vor creşte calitatea jocului şi mai ales a competiţiilor online.


 

You need to login or register to post comments.
Discuss this item on the forums. (0 posts)